Gooseberries

Observăm în Gooseberries o manifestare pură a ceea ce criticii numesc „teatrul stării de spirit”, transpus în proză scurtă. Vocea narativă a lui Anton Chekhov nu caută rezoluții dramatice, ci preferă să zăbovească asupra detaliilor aparent nesemnificative care compun arhitectura unei vieți. În această selecție, care cuprinde și povestirile „The Kiss” și „The Two Volodyas”, găsim acea melancolie specifică stepei rusești, unde fericirea este adesea o formă de izolare autoimpusă sau o amintire care se estompează. Structura acestor narațiuni este fragmentară, reflectând convingerea autorului că rolul artistului este de a pune întrebări, nu de a livra verdicte morale. Atmosfera te trimite cu gândul la The Nose de Nikolay Gogol, deși realismul psihologic al lui Chekhov marchează o voce proprie, mult mai ancorată în subtilitățile durerii cotidiene decât în absurdul grotesc al predecesorului său. Față de lucrări precum The Steppe and Other Stories, 1887-91, unde accentul cădea pe descoperirea lumii și pe peisaje vaste, Gooseberries aparține maturității scriitorului, fiind o meditație mai intimă și mai ascuțită asupra iluziilor umane. Traducerea lui Ronald Wilks reușește să păstreze cadența originală a frazei, oferind cititorului de limbă engleză acces la acea „viață scufundată” sub text, unde adevăratele drame se petrec în tăceri și gesturi mărunte.