Calypso: 'Unquestionably the king of comic writing' Guardian

Dacă Mark Twain ar fi trăit în era diagnosticelor medicale absurde și a imobiliarelor de vacanță, probabil ar fi scris cu aceeași aciditate cu care o face David Sedaris. Ne aflăm pe terasa unei case de pe coasta Carolinei, botezată ironic „Sea Section”, unde autorul speră să găsească liniștea jocurilor de societate și a soarelui. Însă, într-o scenă tipică pentru universul său, idila se fisurează rapid sub greutatea unei realizări inevitabile: nu poți lua vacanță de tine însuți. Subliniem faptul că, deși tonul rămâne electrizant de amuzant, Calypso marchează o tranziție către o zonă mult mai vulnerabilă a scriiturii sale.

Considerăm că acest volum ocupă un loc special în bibliografia sa. Dacă în Însușirea bunului găsit am explorat jurnalele brute, pline de observații exterioare, Calypso își întoarce privirea spre interior, către trădările corpului la vârsta a doua și spectrul mortalității. Pe același raft cu The Best of Me, dar cu un accent pe fragilitatea umană în fața timpului, această colecție de eseuri nu se teme să combine banalul cu profanul. Merită menționat că, spre deosebire de explorările geografice din The Land and its People, aici călătoria este una de natură domestică și psihologică.

Stilul narativ este unul cinematic, pendulând între râsul care te face să te îneci și melancolia profundă a celui care realizează că viitorul este mai scurt decât trecutul. Este o lectură de plajă pentru cei care detestă plaja și o meditație asupra familiei pentru cei care știu că doar cei dragi te pot șoca cu adevărat. Calypso rămâne, în viziunea noastră, cea mai caldă și, simultan, cea mai întunecată lucrare a unui autor care a transformat mizantropia într-o formă de artă.