Happy-Go-Lucky: 'Unquestionably the king of comic writing' Guardian

Considerăm că Happy-Go-Lucky revelează o fațetă a lui David Sedaris pe care cititorii o bănuiau, dar pe care autorul nu a expus-o niciodată cu atâta vulnerabilitate: momentul în care masca de observator detașat începe să crape sub presiunea timpului și a pierderii. Totul începe într-o notă aparent obișnuită — meniuri tipărite pe hârtie, vizite prin piețe de vechituri prăfuite din Serbia și lecții de tir cu sora sa — pentru ca rapid să fim aruncați în izolarea pandemică, unde umorul devine singura formă de supraviețuire. Subliniem modul în care Sedaris reușește să transforme doliul și declinul tatălui său într-o explorare narativă care este, paradoxal, și hilară și devastatoare.

Narativul amintește de Theft by Finding prin intensitatea cu care reconstituie o epocă, însă aici perspectiva se mută de la formarea tânărului artist către reflecțiile unui om care își privește trecutul prin lentila unei lumi care s-a oprit în loc. Credem că această colecție de eseuri reprezintă punctul de maturitate maximă al autorului; dacă în Calypso am văzut începutul unei introspecții mai întunecate, în Happy-Go-Lucky, Sedaris îmbrățișează pe deplin absurdul existențial. Stilul său rămâne inconfundabil: fraze scurte, de o precizie chirurgicală, care alternează între observația socială acidă și momente de o tandrețe neașteptată. Comparativ cu The Land and its People, unde accentul cădea pe experiența călătorului, volumul de față este mult mai ancorat în spațiul domestic și în micro-dramele familiale care definesc condiția umană. Este un portret cinematic al Americii profunde, văzut prin ochii unui „străin” care locuiește de decenii în Europa, dar care nu poate scăpa de fantomele educației sale din Carolina de Nord.