Wiper

Ce rămâne dintr-un detectiv atunci când prețul profesionalismului este propria memorie? În Wiper, John Harris Dunning ne introduce într-o lume unde discreția absolută este garantată prin amnezie voluntară. Premisa centrală o urmărește pe Lula Nomi, un investigator privat a cărui identitate este fragmentată de „ștergerile” succesive de după fiecare misiune. Provocarea apare atunci când noul său client, un robot pe nume Klute, pare să dețină cheia către fragmentele uitate ale trecutului ei, transformând o simplă investigație despre un jurnalist dispărut într-o confruntare dură cu propriul sine. Remarcăm modul în care ilustrațiile semnate de Ricardo Cabral și Brad Simpson construiesc o atmosferă densă, specifică genului noir, în cele 120 de ilustrații care dau viață acestui univers tehnologizat. Stilul are ceva din complexitatea și atmosfera de mister regăsite în Into The Dark de A.L. Gaylin, fără să fie o imitație — acolo unde Gaylin explorează memoria perfectă ca pe un blestem, John Harris Dunning inversează perspectiva, arătând vulnerabilitatea celui care nu își poate aminti. Față de lucrările sale anterioare, precum Ripperland, unde autorul explora o Anglie post-Brexit distopică, în Wiper accentul se mută de la comentariul social la o explorare intimă, psihologică, a identității. Este un roman grafic scurt, dar intens, care folosește limbajul vizual pentru a sublinia dezorientarea protagonistei într-o lume unde adevărul este la fel de volatil ca o înregistrare ștearsă.