Touching The Void

Notăm cu interes cum Touching The Void reușește să transpună cititorul direct în inima înghețată a Anzilor, nu doar prin forța cuvintelor, ci și prin capacitatea de a vizualiza fiecare centimetru de gheață și fiecare manevră disperată de supraviețuire. Deși este un format de buzunar, textul este atât de descriptiv încât imaginile mentale create au un rol instructiv aproape tactil, explicând mecanica unei tragedii montane: de la momentul fracturării piciorului pe o creastă la 6.000 de metri, până la decizia agonizantă a lui Simon Yates de a tăia coarda în mijlocul viscolului. Putem afirma că această operă depășește granițele unei simple cronici sportive, devenind un studiu despre limitele rezilienței umane.

Suntem de părere că volumul se situează pe aceeași linie de intensitate cu Near Death in the Mountains de Cecil Kuhne, dar cu un accent mult mai profund pe dimensiunea psihologică și pe povara etică a deciziilor luate sub presiune extremă. Spre deosebire de antologiile de supraviețuire, aici avem perspectiva intimă a celui care a fost lăsat în urmă, considerat mort, și care a reușit să se târască trei zile prin crevase și canioane pentru a ajunge în tabăra de bază. În contextul operei sale, Touching The Void reprezintă piatra de temelie care a definit cariera lui Joe Simpson. Dacă în This Game of Ghosts autorul explorează urmările traumatice și destinul de alpinist, iar în Storms of Silence se apleacă asupra contextului politic și spiritual al expedițiilor sale, acest prim volum rămâne cea mai pură și viscerală mărturie a dorinței de a trăi.