The Stranger

Ce se întâmplă atunci când refuzul de a minți în privința propriilor sentimente devine o sentință la moarte? Tensiunea centrală din The Stranger nu rezidă în crima comisă pe plaja toridă din Algeria, ci în coliziunea frontală dintre onestitatea radicală, aproape biologică, a lui Meursault și mecanismele ipocrite ale societății care cere spectacolul remușcării. Notăm cu interes felul în care Albert Camus construiește un personaj care privește lumea cu o claritate științifică, dar rămâne complet străin de convențiile ei morale. Considerăm că stilul acestui text, redat cu precizie în limba engleză de Matthew Ward, reflectă perfect acea stare de epuizare spirituală și alienare care a marcat secolul XX. Narațiunea este de o simplitate înșelătoare, cu fraze scurte și tăioase care ascund o profunzime metafizică tulburătoare. Pe același raft cu The Outsider de Albert Camus — titlu sub care lucrarea este cunoscută în spațiul britanic — această ediție se distinge prin fidelitatea față de tonul „alb”, detașat, pe care Camus l-a teoretizat ca fiind singurul capabil să descrie absurdul. În contextul operei sale, The Stranger reprezintă piatra de temelie pentru ceea ce autorul va dezvolta ulterior în eseuri precum The Myth of Sisyphus. Dacă în The Fall explorarea vinovăției este una complexă și stratificată, aici Camus optează pentru o puritate a prezentului continuu, unde soarele, marea și indiferența universului sunt singurele certitudini. Este un roman polițist care se transformă rapid într-un proces al conștiinței, unde acuzatul nu este judecat pentru fapta sa, ci pentru faptul că nu a plâns la înmormântarea mamei sale.