Quichotte

Observăm în Quichotte o încercare ambițioasă de a recalibra epopeea clasică pentru un secol definit de ecrane și de o realitate tot mai fragmentată. Premisa ne așază în fața unei oglinzi duble: Sam DuChamp, un scriitor de thrillere aflat în plină criză identitară, dă viață personajului Quichotte, un bărbat a cărui minte a fost modelată (sau deformată) de consumul excesiv de televiziune. Însoțit de Sancho, un fiu imaginar, acest nou cavaler al tristei figuri pornește într-o expediție prin Statele Unite, căutând să demonstreze că este demn de iubirea unei vedete TV inaccesibile. Descoperim aici un stil flamboaiant, o proză care pulsează de energie și care refuză să se lase îngrădită de convențiile realismului tradițional. Pe același raft cu Don Quixote de la Mancha de Miguel De Cervantes Saavedra, cartea se distinge prin natura sa profund metaficțională; dacă originalul satiriza romanele cavalerice, Rushdie vizează cultura celebrității și era post-adevăr. Considerăm că Quichotte reprezintă o evoluție firească a temelor explorate în Midnight's Children, unde istoria personală se împletea cu cea națională, însă aici autorul mută accentul pe modul în care ficțiunea ne poate salva sau izola complet de lume. Ritmul este alert, pendulând între satira tăioasă și momente de o tandrețe neașteptată, oferind o experiență de lectură densă, intelectuală, dar marcată de un umor efervescent.