Myrrh

Înscriindu-se în categoria ficțiunii contemporane cu puternice accente de horror psihologic, „Myrrh” subversează convențiile genului prin transformarea traumei interne într-o prezență aproape fizică. Notăm cu interes felul în care Polly Hall refuză să trateze suferința psihică doar ca pe o stare, oferindu-i protagonistei un „spiriduș” interior — o voce caustică ce îi sabotează relațiile și identitatea. Credem că forța acestui roman rezidă în dualitatea perspectivelor: pe de o parte o avem pe Myrrh, rătăcind prin decorul dezolant al orașelor de coastă englezești în căutarea originilor, iar pe de altă parte pe Cayenne, a cărei dorință disperată de a deveni mamă o împinge spre o prăpastie emoțională.

Pe același raft cu The Last Safe Place de Ninie Hammon, cartea se distinge prin realismul crud al decorului și prin refuzul de a oferi soluții supranaturale facile, preferând să exploreze monștrii care se nasc din izolare și respingere. Dacă în lucrarea sa anterioară, The Taxidermist's Lover, autoarea explora natura lirică și gotică a obsesiei, aici Polly Hall adoptă un ton mai abraziv, ancorat în realitatea socială a sudului Angliei, dar păstrează aceeași fascinație pentru legătura dintre artă, moarte și memorie. Ritmul este unul de acumulare lentă, unde tensiunea domestică se transformă treptat într-o spirală de groază pură, culminând cu un deznodământ care forțează limitele empatiei cititorului față de personajele sale profund defecte.