How It Is

Observăm în How It Is o arhitectură narativă radicală, unde structura nu mai este un simplu suport al poveștii, ci devine substanța însăși a lecturii. Samuel Beckett renunță la convențiile sferice ale romanului tradițional în favoarea unei succesiuni de fragmente și permutări lingvistice, unde un număr restrâns de expresii sunt reluate până când sensul lor se golește și se reconstruiește sub ochii noștri. Este o experiență de lectură fragmentată, aproape hipnotică, ce solicită o atenție deosebită pentru ritmul interior al frazelor scurte și repetitive. Subliniem faptul că acest text nu se parcurge pentru intrigă, ci pentru a simți greutatea fiecărui cuvânt așezat într-un vid existențial. Această operă amintește de Nohow on prin atmosfera de izolare și vocea care răsună „pe spate, în întuneric”, dar se diferențiază prin rigoarea matematică a designului său verbal, fiind considerată de critici o structură mult mai strâns închegată. Dacă în Watt regăseam încă urmele unei narațiuni recognoscibile, deși absurde, scrise în timpul anilor de clandestinitate, în How It Is autorul atinge apogeul minimalismului său. Reținem că această lucrare reprezintă tranziția definitivă spre faza sa târzie, unde limbajul nu mai descrie lumea, ci devine singura lume posibilă. Este o proză poetică ce transformă „nimicul” într-o prezență palpabilă, situându-se la intersecția dintre literatura experimentală și filozofia absurdului, teme centrale în întreaga carieră a laureatului Nobel.