Nohow on

Structura acestui volum nu este una convențională, ci se prezintă sub forma unei triptice de proză scurtă, unde vocea narativă pendulează între certitudinea dureroasă a prezenței și incertitudinea memoriei. Ne-a atras atenția felul în care Samuel Beckett, în această etapă târzie a creației sale, reușește să comprime limbajul până la o densitate aproape minerală, transformând fiecare frază într-un obiect de studiu despre singurătate. În Company, asistăm la dialogul fragmentat dintre o voce și un corp întins în întuneric, pentru ca în Ill Seen Ill Said să urmărim ritmurile unei existențe bătrâne într-o cabină izolată, totul culminând cu radicalismul lingvistic din Worstward Ho. Cine a citit Stories and Texts for Nothing va recunoaște aici aceeași dorință de a decupa realitatea până la os, însă Nohow on merge mai departe, eliminând aproape complet decorul în favoarea unei muzicalități a eșecului asumat. Dacă în Watt autorul încă păstra urmele unei structuri narative recognoscibile, deși absurde, aici ne aflăm în fața unui Beckett care a abandonat orice concesie făcută cititorului, oferind în schimb o experiență pură, aproape matematică, a alienării. Reținem densitatea poetică a acestor texte, unde cuvintele se cristalizează în tipare de ritm și aliterație, confirmând că, în universul beckettian, mai puțin înseamnă întotdeauna mai mult.