Butcher

În Pennsylvania anilor 1840, un tânăr pe nume Silas Weir, privit cu scepticism de familie și mentori deopotrivă, descoperă o afinitate stranie pentru flebotomie — arta purificării corpului prin sângerare. Găsim în acest început de drum premisa unei transformări înfiorătoare, pe măsură ce eșecul unei proceduri experimentale îl forțează pe Weir să se refugieze în New Jersey, preluând o poziție la Azilul de Stat pentru Femei din Trenton. Aici, sub masca progresului medical, Joyce Carol Oates construiește portretul unui bărbat a cărui incompetență socială se transformă într-o formă de tiranie științifică, autoproclamându-se, în final, „părintele gino-psihiatriei”.

Stilul are ceva din densitatea istorică și rigoarea documentară prezentă în Medical Bondage de Deirdre Cooper Owens, fără să fie o imitație — Oates alege să pătrundă adânc în subiectivitatea obsesivă a agresorului, transformând actul medical într-o formă de posesie. Ritmul narațiunii este unul de o tensiune mocnită, accentuând izolarea progresivă a lui Weir față de lume și fixația sa față de Brigit, o pacientă însărcinată pe care încearcă să o transforme în ucenică.

Această explorare a laturii întunecate a istoriei americane nu este străină operei lui Oates; dacă în Flint Kill Creek ne-a purtat prin peisaje macabre contemporane, în Butcher ea sondează rădăcinile misogine ale medicinei secolului al XIX-lea. Apreciem modul în care autoarea reușește să evoce atmosfera claustrofobică a azilului, unde pacientele devin simple specimene într-un laborator al ambiției deșarte. Este un roman despre putere, vulnerabilitate și granița fină dintre dorința de a vindeca și impulsul de a stăpâni.