Wise Children

Observăm în Wise Children o efervescență narativă care amintește de Actress de Anne Enright; ambele romane plonjează în culisele strălucitoare și adesea crude ale teatrului, explorând relația complexă dintre viața de scenă și adevărurile nespuse ale familiei. Totuși, acolo unde Enright caută sobrietatea, Angela Carter alege o celebrare exuberantă, aproape carnavalescă, a existenței. În acest ultim roman al său, autoarea ne transportă în South London, unde gemenele Nora și Dora Chance, foste dansatoare de varietăți, își deapănă amintirile cu ocazia împlinirii a 75 de ani.

Stilul are ceva din proza lui Daisy Eris Campbell, fără să fie o imitație — Carter folosește moștenirea teatrală nu doar ca decor, ci ca o lentilă prin care examinează noțiunile de legitimitate și identitate. Subliniem modul în care autoarea împletește referințele la Shakespeare cu experiența frustă a cartierului Brixton, creând o genealogie fictivă unde legăturile de sânge sunt la fel de nesigure ca decorurile de carton. Față de tonalitatea întunecată din The Bloody Chamber sau realismul crud din Several Perceptions, Wise Children se distinge printr-o vitalitate surprinzătoare și o deschidere către iertare.

Perspectiva Dorei, care privește înapoi spre o viață marcată de scandaluri și muzică, oferă un ritm alert, plin de spirit și o melancolie discretă. Este o operă despre supraviețuire și despre bucuria de a cânta chiar și atunci când reflectoarele s-au stins demult. Carter reușește să transforme o saga familială complicată într-o odă adusă spectacolului, unde mii de fluturi și identități confundate devin metafore ale libertății feminine.