White Noise: Contemporary American Fiction

Miza psihologică profundă a acestui roman rezidă în încercarea disperată a individului de a găsi sens într-o lume saturată de stimuli care promit confortul, dar șoptesc neîncetat despre propria noastră finitudine. Notăm cu interes felul în care Don DeLillo construiește familia Gladney nu ca pe un refugiu, ci ca pe un nod de anxietăți ultramoderne, unde dragostea dintre Jack și Babette este strâns împletită cu teama de moarte. Subliniem contrastul fascinant dintre viața academică bizară a lui Jack — fondatorul catedrei de studii despre Hitler — și realitatea banală a supermarketurilor și a aparatelor electrocasnice care pulsează în fundal. Putem afirma că „zgomotul alb” nu este doar un fundal sonor, ci o forță metafizică ce fragmentează atenția și identitatea. Stilul are ceva din proza lui Jonathan Safran Foer în Here I Am, fără să fie o imitație — acolo unde Foer caută emoția în detaliul domestic, DeLillo extrage o răceală clinică, aproape profetică, din interacțiunea omului cu tehnologia și consumul. Dacă în Americana autorul explora dezintegrarea visului american prin ochii unui executiv din publicitate, aici el extinde această viziune asupra întregii societăți, transformând un accident industrial într-o apocalipsă cotidiană. Este un roman despre cum încercăm să ignorăm inevitabilul prin acumularea de obiecte și informații, până când zgomotul devine asurzitor.