Walking With Ghosts

O siluetă singuratică într-o sală de cinema din Dublinul anilor '60, căutând refugiu din fața cenușiului cotidian, în timp ce ecranul proiectează visuri despre o lume aflată dincolo de orizontul clasei muncitoare. Aceasta este imaginea centrală care guvernează Walking With Ghosts, o dramatizare lirică a memoriei, semnată de Gabriel Byrne. Departe de a fi o simplă cronică a succesului la Hollywood, volumul propune o investigație introspectivă asupra identității, marcată de o onestitate brutală și de un umor sec, specific irlandez. Considerăm că forța acestui text rezidă în structura sa fragmentară, aproape onirică. Byrne nu se mulțumește să enumere roluri sau premii; el ne conduce prin coridoarele unui seminar teologic din Anglia, unde a intrat la doar unsprezece ani cu dorința de a deveni preot, și ne arată cum exmatricularea i-a reconfigurat destinul. Narativul amintește de Amnesiac de Neil Jordan prin intensitatea cu care reconstituie o epocă și prin modul în care explorează intersecția dintre arta vizuală și cuvântul scris. În timp ce Jordan privește prin prisma regizorului, Byrne păstrează sensibilitatea actorului care a învățat să citească fețele oamenilor pe străzile Dublinului. Ne-a atras atenția modul în care autorul abordează temele întunecate — dependența și izolarea pe care o aduce celebritatea — fără a cădea în melodrama facilă a memoriilor de celebritate obișnuite. Stilul său posedă o „pământeanitate” ce evocă poezia lui Heaney, transformând amintirile despre părinți și locuri dispărute într-un omagiu adus unei Irlande care nu mai există. Este o lectură despre fantomele trecutului care ne modelează prezentul, scrisă cu o eleganță literară rară în rândul actorilor deveniți autori.