The Ice Man

Imagineați-vă o seară liniștită de vară în New Jersey: miros de friptură pe grătar, râsete de copii și luminițe colorate care decorează o curte suburbană impecabilă. Gazda, un tată blând care își trimite fiicele la școală catolică și veghează cu devotament la căpătâiul lor în spitale, ascunde un secret care sfidează orice logică umană. Această figură paternă este Richard Kuklinski, omul care, timp de trei decenii, a ucis peste două sute de persoane cu o eficiență glacială. Subliniem contrastul brutal dintre normalitatea domestică și cruzimea inimaginabilă a unui asasin care nu a ezitat să tortureze victimele la cererea clienților săi din Mafia.

Ne-a atras atenția modul în care Philip Carlo reconstruiește această viață dublă, de la execuția spectaculoasă a lui Paul Castellano la Sparks Steakhouse, până la momentele de tandrețe paternă. Abordarea jurnalistică evocă I Heard You Paint Houses de Charles Brandt, dar perspectiva este mult mai axată pe psihopatologia individului decât pe mecanismele sindicatului crimei. În timp ce Frank Sheeran era un soldat al Mafiei, Kuklinski apare ca un prădător solitar, un „freelancer” al morții care și-a transformat sadismul într-o afacere profitabilă.

În contextul operei sale, The Ice Man reprezintă vârful cercetărilor lui Carlo despre răul pur, continuând explorarea începută în The Night Stalker și rafinată ulterior în Gaspipe sau The Butcher. Spre deosebire de alte lucrări care romanțează viața în „Cosa Nostra”, Carlo menține un ton clinic, cinematic, care nu lasă loc de interpretări eroice. Este un portret documentat al unui om care putea să organizeze o petrecere de cartier după ce tocmai comisese o crimă odioasă, fără ca măcar propria soție să bănuiască ceva.