The Harpy

Ce rămâne dintr-o căsnicie atunci când încrederea este pulverizată de un singur apel telefonic? În „The Harpy”, Megan Hunter explorează tensiunea dintre stabilitatea domestică și impulsul ancestral de răzbunare. Notăm cu interes felul în care autoarea transformă o situație banală de infidelitate într-un pact sinistru: Lucy, soția trădată, primește permisiunea de a-i aplica soțului său, Jake, trei pedepse fizice sau emoționale, în momente alese doar de ea. Suntem de părere că forța acestui roman rezidă nu în actele de violență în sine, ci în anticiparea lor sufocantă, care erodează granița dintre victimă și călău. Subliniem dimensiunea mitică a scriiturii; spre deosebire de un roman polițist clasic despre trădare, cum este The Quickie de James Patterson, unde accentul cade pe acțiune și secrete polițiste, The Harpy se apleacă asupra unei metamorfoze interioare. Observăm aici sensibilitatea lui James Patterson pentru ritm, dar combinată cu un glas propriu, poetic și visceral, specific lui Hunter. Dacă în The End We Start From autoarea analiza supraviețuirea unei mame în fața unei catastrofe ecologice, aici catastrofa este intimă, iar supraviețuirea presupune o transformare biologică și psihică ce amintește de legendele antice cu harpii. Este o lectură care refuză confortul. În timp ce The Betrayal de Laura Elliot urmărește desfacerea unei căsnicii prin prisma libertății regăsite, Hunter alege calea izolării și a pedepsei ritualice. Ritmul narativ este unul deosebit de controlat, reflectând rutina lui Lucy care se transformă treptat în ceva sălbatic și de nerecunoscut. Rezultatul este un basm contemporan întunecat despre putere, unde casa nu mai este un refugiu, ci o colivie pentru o ființă care învață din nou să zgârie.