The Ginger Man

Ne trezim brusc în mijlocul unui Dublin umed și ostil, unde Sebastian Balfe Dangerfield, un student la drept cu accent englezesc și buzunare goale, își croiește drum printre pahare de bere și promisiuni deșarte. Prima imagine pe care o reținem este cea a unui supraviețuitor carismatic, dar deplorabil, care transformă mizeria cotidiană într-o formă de artă poetică. Sebastian nu este un erou, ci un personaj „feckless” care caută cu disperare libertatea și recunoașterea într-o țară care pare să-l strivească sub greutatea tradiției și a sărăciei. Observăm în paginile acestui roman, publicat inițial în 1955, o vitalitate care a speriat cenzura vremii. Stilul are ceva din proza lui Samuel Beckett în Dream of Fair to Middling Women, fără să fie o imitație — acolo unde Beckett folosește tăcerea și absurdul, Donleavy revarsă un flux de conștiință zgomotos, plin de viață și de o vulgaritate lirică. Este o experiență de lectură fragmentată, care oglindește instabilitatea mentală și financiară a protagonistului, alternând între momente de o frumusețe poignantă și scene de un comic grotesc. În contextul operei sale, Ginger Man stabilește arhetipul personajului donleavy-an: bărbatul aflat la marginea societății, bântuit de dorințe carnale și de o singurătate existențială, teme pe care autorul le va rafina ulterior în The Beastly Beatitudes of Balthazar B sau în A Singular Man. Dacă în lucrările sale mai târzii, precum A Letter Marked Personal, tonul devine mai așezat, aici avem de-a face cu o energie brută, nefiltrată, care transformă străzile Dublinului într-un spațiu al mitologiei personale.