Ten Little Indians

Ne-a atras atenția, încă din primele pagini, imaginea unui bărbat fără adăpost care, trecând pe lângă vitrina unui amanet, recunoaște straiele de dans tradițional ale bunicii sale, furate cu o jumătate de secol în urmă. Această scenă din „Ten Little Indians” sintetizează perfect universul pe care Sherman Alexie îl construiește în cele nouă povestiri ale volumului: o lume a intersecțiilor dureroase între moștenirea culturală și realitatea brutală a prezentului. Suntem de părere că forța acestui volum rezidă în capacitatea autorului de a pendula între un umor fin și un lirism bântuitor, refuzând să livreze portrete idealizate. Stilul are ceva din proza lui Jhumpa Lahiri din Selected Shorts, fără să fie o imitație — acolo unde Lahiri explorează experiența imigrantului cu o melancolie discretă, Alexie injectează o candoare crudă și o perspectivă ironică asupra vieții nativilor americani care trăiesc în afara rezervației. Observăm cum autorul rafinează temele alienării și ale justiției sociale prezente în lucrarea sa anterioară, Indian Killer, dar le transpune aici într-un registru mult mai intim și afectuos. Dacă în The Absolutely True Diary of a Part-Time Indian accentul cădea pe tranziția adolescentină, în acest volum întâlnim personaje diverse, de la intelectuale feministe la studenți care caută în cărți magia ce le-a fost refuzată în copilărie, toți fiind testați de momente de grație sau de tragedie care le redefinesc noțiunile despre iubire și apartenență.