Going Dutch

La o primă vedere, Going Dutch ar putea părea o simplă cronică a eșecului sentimental, însă ceea ce descoperă cititorul este o explorare plină de căldură a rezilienței și a modului în care spațiile neconvenționale pot recalibra destine. Găsim în această carte nu doar povestea a două femei care fug de trecut, ci o analiză subtilă a modului în care o barjă pe Tamisa devine un micro-univers al vindecării. Jo, confruntată cu abandonul soțului, și Dora, care fuge de propria nuntă, sunt forțate de circumstanțe să colaboreze pentru a rămâne „la suprafață”, atât la propriu, cât și la figurat. Notăm cu interes modul în care Katie Fforde construiește atmosfera de pe „The Three Sisters”. Stilul este unul contemplativ, ancorat în detaliile vieții cotidiene pe apă, oferind un ritm liniștit care contrastează cu turbulențele interioare ale personajelor. Cititorul care a apreciat tema reconstrucției personale după un abandon din Airs and Graces de Erica James va găsi aici un sentiment similar de solidaritate feminină — dar într-un context diferit, mult mai boem și strâns legat de viața pe canalele englezești. În contextul operei sale, această lucrare reconfirmă talentul autoarei de a plasa dragostea într-un cadru practic. Dacă în A Cottage in the Country accentul cădea pe găsirea unui cămin ideal, în Going Dutch, Katie Fforde sugerează că „acasă” nu este neapărat o structură fixă, ci o stare de spirit alimentată de prietenie. Putem afirma că romanul se înscrie perfect în linia prozei „feel-good” britanice, unde umorul discret și prezența unor figuri masculine enigmatice precum Marcus sau Tom adaugă exact doza necesară de tensiune narativă pentru a menține interesul viu până la final.