Cărți de Slavoj Zizek

Slavoj Zizek, născut pe 21 martie 1949 la Ljubljana, Iugoslavia (acum Slovenia) este un filozof, teoretician al cinematografiei și critic cultural sloven ale cărui lucrări abordează teme din psihanaliză, politică și cultură populară. Varietatea domeniilor abordate, stilul său în mod deliberat provocator și tendința de a-și dospi lucrările cu umor au făcut din Slavoj o figură extrem de populară pentru stânga intelectuală occidentală din anii 1990. A fost unul dintre cei mai proeminenți intelectuali publici de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI.

Zizek a studiat filozofia la Universitatea din Ljubljana, unde a obținut diploma de licență (1971), masterul (1975) și doctoratul (1981), unde a fost cercetător și profesor încă din anul 1979. La începutul anilor ’80 a studiat psihanaliza la Universitatea din Paris 8, luându-şi un al doilea doctorat (1985) pentru o interpretare lacaniană neortodoxă a lui G.W.F. Hegel, Karl Marx și Saul Kripke.

În anii ’80, Zizek a fost implicat activ în opoziția democratică față de regimul socialist independent din Iugoslavia, din care Slovenia făcea atunci parte. Prin predarea și scrierile sale, inclusiv o rubrică săptămânală pentru ziarul Mladina, a contribuit la definirea orientării teoretice a multor studenți activiști, introducând motive din idealismul german (subiectul primei sale teze de doctorat), marxismul structuralist francez (în special lucrarea lui Louis Althusser) și psihanaliza lacaniană.

În calitate de candidat al Partidului Liberal Democrat din Slovenia la primele alegeri democratice din țară, în anul 1990, el nu a reușit să câștige un loc în președinția colectivă de patru persoane. De la începutul anilor ’90 a fost profesor invitat la numeroase universități din Europa și Statele Unite.

Influența lui Hegel este evidentă în prima lui lucrare majoră, „Le Plus Sublime des Hystériques: Hegel Passe” (1988; „The Most Sublime of Hysterics: Hegel Passes”), o revizuire a celei de-a doua sa disertații. Prima lui lucrare în limba engleză, „The Sublime Object of Ideology” (1989; Obiectul sublim al ideologiei) este considerată pe scară largă capodopera sa. A fost publicată cu o prefață de teoreticianul politic argentinian Ernesto Laclau.

Lucrarea este în mare măsură o critică a noțiunii că este posibil să scapi de ideologie: să faci alegeri și să găsești satisfacție în afară sau independent de aceasta. Resursele teoretice și preocupările politice ale lucrării sunt evidente în multe dintre scrierile ulterioare ale lui Žižek. În „The Sublime Object of Ideology”, Slavoj Zizek respinge noțiunea de subiect individual substanțial, înțelegerea obișnuită a „Eului” din dictonul lui René Descartes „Cogito, ergo sum” (latină: „Gândesc, deci sunt”).

Folosirea umorului de către Slavoj, inclusiv glumele frecvente despre viața sub socialismul birocratic stalinist și despre cultura consumatorului, poate ajuta la explicarea popularității sale chiar și în rândul cititorilor care nu sunt familiarizați cu teoria culturală europeană contemporană.

Schimbările dramatice de atenție în opera lui Zizek după 1990 – o reacție la schimbările climatului politic și intelectual din Occident după căderea Zidului Berlinului – au inclus apeluri mai explicite la marxism, care apar în „First as Tragedy, Then as Farce (2009)” și organizarea de „conferințe” academice și alte evenimente ca formă de teatru politic în colaborare cu colegul și filozoful maoist francez Alain Badiou. În intervențiile sale, Zizek folosește exemple din cultura populară (cinema, benzi desenate) pentru a explica conceptele psihanalizei lacaniene.

Printre multe alte scrieri ale lui Zizek se numără „Looking Awry: An Introduction to Jacques Lacan Through Popular Culture” (1991), un argument de studii literare și media pentru importanța psihanalizei; „Tarrying with the Negative: Kant, Hegel, and the Critique of Ideology” (1993), un studiu detaliat al idealismului și politicii germane; „The Monstrosity of Christ: Paradox or Dialectic?” (2009), o analiză a teologiei creștine (deși Zizek a mărturisit că este ateu); „Living in the End Times” (2010) sau „Less Than Nothing: Hegel and the Shadow of Dialectical Materialism (2012)”. Zizek a cochetat și cu cinematografia, un exemplu notabil fiind filmul său în trei părți „The Pervert’s Guide to Cinema” (2006). „Zizek!”, un film documentar despre opera sa a fost lansat în 2005.

În 2012, Foreign Policy l-a inclus pe Slavoj Zizek pe lista Top 100 Global Thinkers, numindu-l „un filosof celebru”. A fost numit, de asemenea, „un Elvis al teoriei culturale”, „cel mai periculos filozof din Occident” sau „cel mai important hegelian al timpului nostru”. Rothenberg și Khadr (2013) afirmă că Zizek este „cel mai important exponent al teoriei lacaniene”.

Cărţi traduse în limba română: „Did Somebody Say Totalitarianism?” - 2001 („Ați spus cumva totalitarism?”), „Tarrying with the Negative: Kant, Hegel, and the Critique of Ideology” - 1993 („Zăbovind în negativ. Kant, Hegel și critica ideologiei”).