Priestdaddy

Imaginează-ți un tată care poartă pistol, cântă riff-uri de chitară electrică și se plimbă adesea pe jumătate dezbrăcat prin casă, dar care, în același timp, este preot catolic cu acte în regulă. Aceasta este realitatea suprarealistă în care ne invită Priestdaddy, memoriile poetei Patricia Lockwood. Apreciem felul în care autoarea reușește să transforme absurdul cotidian al copilăriei sale într-o meditație profundă despre credință și familie. Narațiunea pornește de la un moment de vulnerabilitate: o criză financiară o obligă pe Patricia și pe soțul ei să se mute înapoi în casa parohială a părinților, declanșând o confruntare inevitabilă cu trecutul și cu excentricitățile unei mame care vorbește aproape exclusiv în ghicitori. Ca și My Father Called Me Bobby de Robert F. Scherma, această biografie transformă documentele unei vieți de familie și explorarea credinței într-o narațiune vibrantă, unde umorul devine un mecanism de supraviețuire. Considerăm că forța acestui volum rezidă în capacitatea autoarei de a pendula între vulgaritate și sublim, păstrând un ton intim care te face să te simți un martor tăcut la cinele lor haotice. Față de debutul său poetic din Motherland Fatherland Homelandsexuals, unde metaforele tăioase serveau drept protest, în Priestdaddy Lockwood folosește aceeași precizie lingvistică pentru a construi un portret plin de compasiune, dar lipsit de iluzii, al unei lumi dominate de dogmă și bizarerii.