Modern Nature

În 1986, sub cerul vast și neiertător de la Dungeness, Derek Jarman înfige o sapă în solul pietros al unei plaje uitate. Nu caută doar rădăcini, ci un sens în fața unui diagnostic care, la acea vreme, echivala cu o condamnare. Ceea ce diferențiază Modern Nature de alte biografii sau jurnale de artist este refuzul de a separa fragilitatea corpului uman de forța regenerativă a naturii; aici, plantarea verzei de mare și a saxifragei devine un act de rezistență politică și spirituală. Descoperim în aceste pagini un ritm impredictibil, unde momentele de introspecție profundă în grădina de la Prospect Cottage sunt întrerupte de efervescența vieții publice: Jarman filmează The Last of England fără scenariu sau încearcă să capteze bătăile inimii lui Matt Dillon pentru un proiect experimental. Putem afirma că textul funcționează ca un hibrid rar între manualul de botanică și manifestul artistic. Pe același raft cu Pharmacopoeia, dar cu un accent pe fluxul conștiinței și pe trecerea timpului, Modern Nature oferă o perspectivă mult mai intimă decât studiile critice precum Derek Jarman's Visionary Arts. Față de debutul său autobiografic din Dancing Ledge, unde accentul cădea pe frustrările finanțării cinematografice și viața nocturnă londoneză, acest jurnal marchează o transmutare a energiei sale către pământ și lumină. Este o lucrare fundamentală în opera sa, pregătind terenul pentru meditația finală din Blue, unde limitele vizualului dispar complet în favoarea sunetului și a culorii pure. Tonul este de o onestitate tăioasă, alternând între melancolie și o vitalitate feroce, transformând un peisaj aparent steril într-un laborator al speranței.