Smiling in Slow Motion: The Journals of Derek Jarman

O lumină orbitoare inundă camera, dar nu este soarele de deasupra grădinii din Dungeness, ci strălucirea necruțătoare a unui final care se apropie. Putem afirma că Smiling in Slow Motion revelează o fațetă a lui Derek Jarman pe care publicul nu a putut-o sesiza pe deplin în filmele sale: vulnerabilitatea radicală transformată în act politic. Acest ultim jurnal, scris între 1991 și 1994, nu este doar o cronică a declinului fizic, ci o celebrare vibrantă a vieții, notată cu o urgență febrilă până cu două săptămâni înainte de trecerea sa în neființă. Ca și Derek Jarman's Sketchbooks de Ed Webb-Ingall, această biografie transformă documentele personale — gânduri disparate, frustrări și momente de extaz — într-o narațiune coerentă despre rezistența prin artă. Ne-a atras atenția modul în care Jarman poziționează acest volum în continuarea operei sale scrise; dacă Dancing Ledge explora începuturile și Modern Nature se concentra pe meditația în natură, Smiling in Slow Motion este punctul culminant al unei vieți trăite în viteză, chiar și atunci când corpul impune un ritm mai lent. Tonul este de o onestitate tăioasă, alternând între furia împotriva sistemului și tandrețea față de prieteni, oferind o experiență de lectură viscerală care completează universul vizual din Blue. Este mărturia finală a unui artist care a refuzat să tacă, transformând propria dispariție într-o operă de artă.