Invitation to a Beheading

Proza lui Vladimir Nabokov funcționează ca un mecanism de precizie poetică, unde limbajul nu doar descrie o lume, ci o inventează din temelii. În Invitation to a Beheading, observăm o densitate a imaginilor care transformă spațiul claustrofobic al unei celule într-un laborator metafizic. Considerăm că forța narativă a acestui text rezidă în capacitatea autorului de a distorsiona realitatea până când aceasta devine o farsă tragică, un spectacol de marionete în care singura entitate vie este condamnatul Cincinnatus. Scris într-un interval scurt de fervoare creativă, romanul păstrează acea intensitate magică a ideilor care nu au timp să se răcească pe hârtie. Subliniem modul în care Vladimir Nabokov refuză convențiile literaturii de detenție; aici, zidurile închisorii sunt la fel de fragile ca logica celor care îl judecă pe protagonist pentru „impenetrabilitate gnoseologică”. Dacă în Look at the Harlequins! întâlnim o reconstrucție ludică a trecutului prin prisma memoriei, în Invitation to a Beheading suntem martorii unei evadări interioare dintr-un prezent absurd. Sensibilitatea estetică pe care o regăsim în Vintage Nabokov — acea capacitate de a transforma limba într-un instrument de extaz — este aici dublată de o notă de coșmar kafkian, dar cu un glas propriu, mult mai cizelat și mai ironic. Credem că această ediție Penguin Modern Classics, tradusă cu fidelitate de fiul autorului, reușește să capteze vibrația acelei „viori într-un vid” despre care vorbea scriitorul.