Gorse: The Eythin Legacy

Ne-a atras atenția, încă de la primele pagini, modul în care vocea narativă a lui Sam K. Horton reușește să extragă magia direct din turba mlaștinilor din Cornwall, transformând peisajul într-un personaj activ și amenințător. În Gorse, structura narativă este construită pe tensiunea dintre două lumi care refuză să mai coexiste armonios: cea a oamenilor, tot mai aplecați spre dogma religioasă a reverendului Cleaver, și cea a creaturilor „fey”, spirite vechi precum piskies și spriggans care bântuie landa. Merită menționat că sistemul magiei nu este unul de formule abstracte, ci unul de echilibru și mediere, bazat pe „vederea naturală” a protagonistei Nancy Bligh, un dar care îi permite să perceapă invizibilul într-o epocă a rațiunii și a credinței stricte.

Putem afirma că forța acestui roman rezidă în construcția lumii, unde superstiția nu este doar o relicvă a trecutului, ci o realitate sângeroasă care lasă urme în ghirlandele de mărăcini. Atmosfera te trimite cu gândul la Diving Belles de Lucy Wood, prin modul în care folclorul din Cornwall se întrepătrunde cu viața cotidiană, deși tonul lui Horton este mult mai sumbru, concentrat pe doliu, credință și responsabilitatea puterii. Comparativ cu The Story Keeper de Anna Mazzola, unde folclorul este explorat prin prisma cercetării, în Gorse magia este o forță brută, viscerală, care cere sacrificii.

Fiind primul volum din seria The Eythin Legacy, cartea pune bazele unei mitologii personale pe care autorul o va dezvolta în Ragwort. Dacă în lucrările ulterioare vedem o Nancy Bligh care se luptă cu traumele și povara noului său rol de Keeper, aici asistăm la transformarea ei dintr-o simplă locuitoare a satului Mirecoombe într-o punte necesară între umanitate și supranatural, într-un moment în care credința veche pălește în fața amvonului.