Dragon Keeper

Ce se întâmplă atunci când simbolul speranței se dovedește a fi o povară tragică? În Dragon Keeper, Robin Hobb ne readuce în universul său vast, dar de data aceasta accentul cade pe decăderea și lupta pentru supraviețuire a unor creaturi legendare care nu se ridică la înălțimea mitului. Dragonii care ies din gogoșile de mătase pe malurile râului Rain Wild nu sunt creaturile maiestuoase de altădată, ci ființe debile, captive în corpuri difforme, care depind de oameni pentru a nu pieri. Suntem de părere că forța acestui roman rezidă în construcția meticuloasă a lumii: un mediu acid, ostil, unde natura însăși modifică trupurile locuitorilor săi. Magia nu este aici un instrument facil, ci o forță biologică lentă și adesea necruțătoare, vizibilă în mutațiile personajului Thymara sau în conștiința corăbiei vii Tarman. Ritmul narativ, deși așezat, amintește de profunzimea psihologică din Royal Assassin, însă structura este mult mai corală, împletind destinele unor proscriși, exploratori și cronicari într-o expediție spre un oraș care ar putea fi doar o halucinație colectivă. Recomandăm atenția la detalii cu care autoarea descrie legătura telepatică fragmentată și memoria ancestrală a dragonilor, un sistem de cunoaștere care dictează supraviețuirea întregului grup. Față de alte lucrări de gen, precum cele ale lui J A Andrews, unde magia are adesea o utilitate imediată, aici ea este o moștenire grea, un vestigiu al unei epoci de aur care refuză să se lase recreată fără sacrificii umane și morale.