Die Berlinreise

Băiatul de doisprezece ani stă cu carnetul deschis, notând febril în timp ce tatăl său indică o clădire anonimă dintr-un Berlin încă rănit de istorie. Suntem la începutul anilor '60, iar această călătorie nu este un simplu tur turistic, ci o coborâre în arheologia emoțională a unei familii. Descoperim în Die Berlinreise o perspectivă rară: privirea curioasă și totodată melancolică a unui copil care încearcă să unească punctele dintre poveștile părinților săi și realitatea unui oraș divizat. Tatăl îi vorbește despre tinerețea petrecută acolo în timpul războiului, iar fiul transformă aceste mărturii într-o hartă a supraviețuirii și a memoriei. Remarcăm cum Hanns-Josef Ortheil reușește să păstreze prospețimea observației infantile, filtrată prin sensibilitatea literară care îl va defini mai târziu. Orașul devine un personaj activ, o oglindă a unei Germanii care încearcă să se regăsească printre ruine și ziduri. Abordarea jurnalistică de recuperare a memoriei spațiului evocă Die Villa in Berlin de Anat Feinberg, dar acolo unde Feinberg explorează absența și golul lăsat de exil, Hanns-Josef Ortheil se concentrează pe prezența fizică a tatălui și pe transmiterea directă a istoriei între generații. Subliniem ritmul contemplativ al însemnărilor, care transformă drumul prin Berlin într-o inițiere în arta observației și a scriiturii. Este o lucrare despre cum se nasc scriitorii din dorința de a nu lăsa timpul să șteargă urmele pașilor părinților lor.