Despair: Penguin Modern Classics

Proza lui Vladimir Nabokov este, înainte de toate, un exercițiu de precizie senzorială și prestidigitație lingvistică. În Despair, observăm cum autorul transformă o premisă clasică de roman polițist într-o meditație sclipitoare despre estetică și nebunie. Povestea ni-l prezintă pe Hermann Hermann, un administrator de fabrică de ciocolată din Berlin, a cărui auto-satisfacție este zdruncinată de întâlnirea cu un vagabond, Felix, pe care îl consideră sosia sa perfectă. Din acest moment, realitatea se fisurează, lăsând loc unui plan criminal pe care Hermann îl concepe nu doar pentru bani, ci ca pe o operă de artă desăvârșită. Stilul are ceva din atmosfera halucinantă și coșmărească a prozei lui Fyodor Dostoyevsky din The Double, fără să fie o imitație — acolo unde Dostoievski caută profunzimea psihologică și suferința, Nabokov preferă distanțarea ironică, jocul de oglinzi și un umor tăios, aproape insolent. Ne-a atras atenția modul în care naratorul se adresează cititorului, încercând să-l convingă de geniul său, deși indiciile sugerează că suntem martorii unei minți care se destramă. În contextul operei sale, Despair anticipează temele obsesiei și ale naratorului nesigur pe care le vom regăsi mai târziu în Lolita. Dacă în Speak, Memory autorul recompune trecutul prin firele aurii ale nostalgiei, aici el deconstruiește identitatea prin prisma unei vanități criminale, oferindu-ne un protagonist care, asemenea personajelor din Nabokov's Dozen, rămâne prizonierul propriilor iluzii într-o lume unde nimic nu este ceea ce pare.