Death in Midsummer

Pe același raft cu Rashomon and Seventeen Other Stories de Ryunosuke Akutagawa, volumul Death in Midsummer – And Other Stories se distinge prin rigoarea cu care Yukio Mishima analizează coliziunea brutală dintre spiritul tradițional și Japonia postbelică. Putem afirma că, spre deosebire de explorările folclorice sau cinismul lui Akutagawa, Mishima preferă o chirurgie emoțională mult mai precisă, concentrată pe personaje care se cred eliberate de trecut, doar pentru a descoperi că acesta este întipărit în însăși structura lor morală. Cele nouă povestiri, selectate de autorul însuși, funcționează ca niște viniete cinematografice în care timpul pare să se dilate în momentele de criză. Apreciem în mod deosebit modul în care proza sa, tradusă în limba engleză, păstrează acea estetică a onoarei și a tragismului care l-a consacrat. Există o anumită răceală analitică în stilul său, o observație aproape clinică a modului în care moartea sau frumusețea extremă perturbă cursul banal al existenței cotidiene. Comparând cu antologiile de tipul The Penguin Book of Japanese Short Stories, unde diversitatea este cuvântul de ordine, volumul de față oferă o experiență de lectură mult mai unitară și mai densă. Ritmul este unul contemplativ, solicitând o atenție sporită pentru detaliile vestimentare sau pentru nuanțele de protocol social care trădează conflicte interioare devastatoare. Este o incursiune într-o lume în care modernitatea este doar o mască fragilă așezată peste un fundament de valori imuabile.