Caret

Descoperim în Caret o lectură stratificată și deliberat lentă, care refuză graba narațiunilor convenționale în favoarea unei profunzimi de observație aproape microscopice. Adam Mars-Jones ne propune o structură fragmentară, comparabilă cu un meniu de degustare, unde fiecare capitol funcționează ca o unitate de sine stătătoare, bogată în detalii și reflecții intelectuale. Este un ritm care cere răbdare, dar care răsplătește cititorul prin vocea inconfundabilă a lui John Cromer, un personaj a cărui conștiință de sine și umor sec devin busola noastră prin Cambridge-ul anilor '70.

Stilul are ceva din proza lui Howard Jacobson, fără să fie o imitație — dacă în Live a Little umorul este extras din fragilitatea bătrâneții, Adam Mars-Jones găsește absurdul și savoarea în detaliile mundane ale tinereții și în raportul individului cu autoritatea. Observăm aici aceeași precizie a limbajului pe care autorul a exersat-o în Noriko Smiling, unde analiza unui film devenea o reconstrucție narativă complexă. În Caret, această atenție se mută asupra propriei vieți a protagonistului.

Continuând istoria începută în Cedilla, acest nou segment al existenței lui John Cromer confirmă măiestria autorului în arta ventrilocviei literare. Nu asistăm la mari aventuri exterioare, ci la o explorare fascinantă a spațiului interior. Inteligența personajului și capacitatea sa de a diseca normele sociale transformă lectura într-o experiență intelectuală tonică, unde „performanța” de a fi persoană este analizată cu o onestitate rar întâlnită în beletristica contemporană.