Burying the Typewriter

Sub lumina slabă a unei lămpi, în liniștea unei nopți de la țară, un bărbat sapă în pământul reavăn pentru a scoate la suprafață nu o comoară, ci o mașină de scris. Această imagine viscerală deschide volumul Burying the Typewriter, o biografie născută din nevoia urgentă a lui Carmen Bugan de a recupera adevărul unei copilării confiscate de istorie. Autoarea a simțit imperativul de a scrie acum pentru a procesa trauma supravegherii și pentru a înțelege prețul libertății într-o Românie a anilor '80, unde gestul tatălui ei de a ascunde manifeste în saci cu fasole uscată a schimbat iremediabil cursul vieții lor. Suntem de părere că forța acestui volum rezidă în contrastul dintre idila rurală a fermei bunicilor și realitatea brutală a arestului la domiciliu. Notăm cu interes felul în care Bugan nu își idealizează tatăl, deși îl recunoaște ca dizident; ea scrie despre anxietatea unui copil care își dorește ca părintele să fie „normal”, să se conformeze, pentru a opri teroarea vizitelor Securității. Abordarea jurnalistică și onestitatea emoțională evocă volumul Out of the Transylvania Night de Aura Imbarus, dar perspectiva lui Bugan este mult mai intimă, concentrându-se pe limbajul opresiunii care pătrunde în cele mai banale detalii ale vieții de familie. Putem afirma că acest debut reprezintă piatra de temelie a operei sale, oferind contextul factual pentru temele explorate ulterior în Poetry and the Language of Oppression sau în poemele din Lilies from America. Dacă în lucrările sale teoretice sau în versuri Bugan caută metafora exilului, în Burying the Typewriter ea livrează materia primă, brută, a rezistenței prin cuvânt. Ritmul este unul de confesiune alertă, capturând perfect atmosfera de suspiciune în care vecinii devin informatori, iar tăcerea devine o metodă de supraviețuire.