Borne

Structura narativă a romanului Borne se concentrează pe perspectiva lui Rachel, o supraviețuitoare care navighează printre ruinele unui oraș devastat de excesele biotehnologice ale unei corporații numite simplu „Compania”. Apreciem modul în care Jeff VanderMeer construiește o lume în care granița dintre biologic și artificial este complet distrusă. Sistemul tehnologic este aici unul organic, „viu”: de la droguri psihoactive crescute în laborator, până la Borne, creatura bizară pe care Rachel o găsește și o adoptă, deși nu știe dacă este plantă sau animal. Merită menționat că acest companion, care învață să vorbească și să perceapă lumea, devine punctul central al unei dezbateri despre umanitate și responsabilitate într-un mediu în care inocența este o slăbiciune fatală. Pe același raft cu Perdido Street Station de China Miéville, cartea se distinge prin accentul pus pe ecoficțiune și pe relația aproape maternă dintre protagonistă și o entitate care poate deveni oricând o armă biologică. Remarcăm cum autorul rafinează temele explorate anterior în City of Saints and Madmen sau în seria Ambergris Trilogy (din care face parte Shriek), ducând conceptul de „New Weird” spre o sensibilitate post-apocaliptică mai intimă. Dacă în Annihilation natura era o forță de neînțeles care asimila umanul, în Borne, biotehnologia este o moștenire traumatică a ambiției umane, capabilă deopotrivă de distrugere și de o frumusețe stranie, suprarealistă.