Are We Having Fun Yet?

Ne-a atras atenția, încă de la primele pagini, vocea narativă a lui Liz — un amestec de autoironie fină și exasperare domestică, ce transformă banalul cotidian într-o scenă de comedie inteligentă. Are We Having Fun Yet? nu este doar un roman despre haosul creșterii copiilor, ci o explorare contemplativă a identității feminine care încearcă să supraviețuiască între liste de cumpărături, întrebări existențiale ale celor mici și dorința acută de a citi în liniște alături de un motan pe nume Henry. Structurată sub forma unui jurnal ce acoperă un an calendaristic, narațiunea recuperează farmecul prozei britanice clasice, fiind o reverență declarată adusă operei lui E.M. Delafield.

Putem afirma că stilul Lucy Mangan are ceva din observația socială ascuțită a lui Chrissie Manby în A Proper Family Holiday, fără să fie o imitație — acolo unde Manby mizează pe situații de vacanță explozive, Mangan alege să găsească absurdul în micile detalii ale vieții de zi cu zi, de la problemele cu instalatorii la „gândacii de cap” sau dilemele morale ale unui copil de șapte ani. Reținem fluiditatea cu care autoarea trece de la momente de umor zgomotos la reflecții duioase despre fragilitatea familiei, o abordare care amintește de temele explorate în Everyone Is Still Alive de Cathy Rentzenbrink.

În contextul operei sale, acest roman reprezintă trecerea firească de la nostalgia lecturii din Bookworm la realitatea adesea copleșitoare a adultului care nu mai găsește timp pentru ea. Lucy Mangan reușește să creeze o operă de beletristică în limba engleză care celebrează imperfecțiunea, oferind cititorului nu doar motive de amuzament, ci și o oglindă onestă a modului în care ne căutăm fericirea printre responsabilități.