APOSIMZ, Volume 2

Pășim într-un univers dezolant, unde albul imaculat al zăpezii se împletește cu structuri metalice gigantice, creând o atmosferă de izolare profundă și supraviețuire la limita imposibilului. În APOSIMZ, Volume 2, continuăm explorarea corpului ceresc artificial cu un diametru colosal, unde omenirea a fost alungată pe suprafața înghețată acum cincizeci de secole. Subliniem modul în care Tsutomu Nihei reușește să transforme peisajul dezolant într-un personaj în sine, folosind un stil artistic minimalist, dar extrem de detaliat, care accentuează fragilitatea personajelor în fața automatonilor agresivi. Cine a citit BLAME! 1 va recunoaște aici fascinația autorului pentru megastructuri și arhitectură imposibilă, însă APOSIMZ, Volume 2 se distinge printr-o paletă vizuală mult mai aerisită și o dinamică a luptei marcată de temuta boală Frame Disease. Considerăm că această serie reprezintă o evoluție a stilului lui Tsutomu Nihei, trecând de la coridoarele claustrofobice din lucrările anterioare la orizonturile deschise, dar la fel de periculoase, ale unei lumi înghețate. Ritmul narațiunii este unul calculat, lăsând spațiu ilustrațiilor să comunice disperarea unei civilizații care a pierdut accesul la propriul nucleu. Merită menționat că, spre deosebire de viziunea din No. 5, Vol. 1 de Taiyo Matsumoto, unde deșertul este fundalul unei crize de securitate globală, în APOSIMZ, Volume 2 pericolul este unul biologic și tehnologic, integrat adânc în însăși structura planetei.