Animal Person

Vocea narativă a lui Alexander MacLeod în volumul Animal Person se distinge printr-o observație clinică, dar profund empatică, a momentelor în care structura vieții cotidiene începe să se fisureze. Găsim în această carte o explorare a spațiului periculos dintre ceea ce ne dorim și ceea ce alegem să facem, o temă care pulsează în fiecare dintre cele opt povestiri. Autorul nu caută spectacolul gratuit, ci preferă să zăbovească asupra „refluxului” instinctelor noastre mai întunecate care apar la suprafață în cele mai neașteptate contexte: o ceartă între surori, o cameră de motel care leagă o familie de un criminal sau relația bizar de revelatoare dintre un bărbat și iepurele de companie al familiei.

În tradiția volumului Heaven of Animals de David James Poissant, acest roman reia și reimaginează conexiunea fragilă dintre uman și animal ca oglindă a propriilor noastre traume și eșecuri. Dacă în Light Lifting, lucrarea sa anterioară, MacLeod se concentra pe efortul fizic și rezistența masculină, în Animal Person observăm o mutare a centrului de greutate către interioritate și către modul în care secretele celorlalți ne pot demonta propria siguranță. Structura volumului, de la deschiderea oferită de „Lagomorph” până la concluzia din „The Closing Date”, sugerează o progresie de la fragilitatea domestică la confruntarea cu mortalitatea și datoria morală. Putem afirma că MacLeod reușește să transforme banalul — un bagaj pierdut sau un accident tragic — într-o meditație asupra modului în care ne pierdem și ne regăsim în ceilalți.