A Closed and Common Orbit: Wayfarers 2: Wayfarers

Considerăm că atmosfera din „A Closed and Common Orbit” oferă o senzație rară de intimitate într-un univers vast și necunoscut; cititorul va simți o căldură neașteptată, specifică stilului „hopeful SF” pe care Becky Chambers l-a consacrat. Spre deosebire de expansiunea colectivă din primul volum al seriei Wayfarers, această continuare se concentrează pe o perspectivă mult mai personală și tehnică în același timp. Ne-a atras atenția modul în care autoarea explorează condiția de a fi „uman” printr-un sistem tehnologic fascinant: transferul unei inteligențe artificiale dintr-un sistem de operare complex, destinat unei nave întregi, într-un corp sintetic limitat și ilegal. Imaginați-vă tensiunea identitară din Ancillary Justice, mutată într-un decor de space opera domestic și optimist, unde accentul nu cade pe răzbunare, ci pe integrare și prietenie. Putem afirma că romanul este o meditație despre limitele conștiinței și despre modul în care mediul înconjurător ne modelează personalitatea. Ritmul este unul așezat, oferind spațiu personajelor Lovelace și Pepper să evolueze organic. Comparativ cu The Long Way to a Small, Angry Planet, unde diversitatea speciilor era motorul narativ, aici structura este mai strânsă, focalizată pe procesul dureros și fascinant de a învăța să ocupi un spațiu fizic și social. Este o dovadă de măiestrie editorială faptul că Becky Chambers reușește să facă din configurarea unui algoritm o experiență atât de profund umană.