1966-1974

Dacă Virginia Woolf își încheia ultimele pagini de jurnal sub spectrul unei incertitudini dureroase despre propria capacitate de a mai scrie, Anaïs Nin alege pentru acest volum final o ieșire din scenă guvernată de lumină. Ne aflăm în perioada 1966-1974, o epocă în care autoarea nu mai este doar o figură a boemei pariziene, ci o celebritate literară internațională. Observăm cum, spre deosebire de tonul febril din Mirages, unde căutarea erosului era o formă de supraviețuire în fața războiului, acest volum se așază într-o zonă a introspecției mature. Nin refuză să își încheie cronica vieții cu detaliile degradării fizice din ultimii doi ani; în schimb, ne transportă într-o călătorie în Bali, un moment de grație care servește drept concluzie simbolică pentru o întreagă existență dedicată transformării realității în artă. Pe același raft cu The Diary of Virginia Woolf: Volume 5, dar cu un accent pe triumful spiritului asupra suferinței și pe estetica bucuriei regăsite, acest volum este editat cu minuțiozitate de Gunther Stuhlmann. Ritmul lecturii este unul meditativ, punctat de fotografii care oferă o ancoră vizuală unei narațiuni ce a definit genul memorialistic în secolul XX.