What We Did In The Storm

Observăm o structură narativă construită pe tensiunea dintre două lumi paralele care forțează limitele claustrofobiei insulare. Pe insula Tresco, bogații sosesc cu elicopterul, în timp ce personalul de serviciu traversează marea cu barca; un echilibru fragil menținut doar de fluxul banilor și al tăcerii. Totul se prăbușește sub presiunea unei furtuni iminente. Ne-a atras atenția modul în care Tina Baker folosește izolarea geografică pentru a amplifica paranoia: când norii negri lovesc țărmul, două femei sunt atacate, iar una dispare fără urmă. Cine a citit The Island of Lost Girls de Alex Marwood va recunoaște aici contrastul violent dintre opulența de fațadă și abuzurile ascunse în comunități închise, însă What We Did In The Storm se distinge printr-un ritm mult mai alert, dictat de forțele naturii. Dacă în Call Me Mummy autoarea explora obsesia maternă, iar în Make Me Clean diseca umorul negru al vieții domestice, aici ea extinde spectrul amenințării asupra unei întregi micro-societăți. Ritmul este sacadat, frazele sunt tăioase, iar atmosfera devine irespirabilă pe măsură ce secretele despre infidelități și fapte comise la adăpostul întunericului ies la suprafață. Nu mai este vorba doar despre supraviețuire, ci despre prețul adevărului într-o comunitate unde toată lumea minte pentru a-și păstra privilegiile. Este un roman polițist în care mediul înconjurător devine un personaj activ, transformând un paradis turistic într-o capcană mortală.