Vacant Possession

La o primă vedere, Vacant Possession pare a fi o cronică domestică despre reintegrarea socială a unei femei marginalizate, însă cititorul descoperă rapid o explorare viscerală a malițiozității umane pure. Ne-a atras atenția modul în care Hilary Mantel refuză orice urmă de sentimentalism în această continuare a romanului Every Day Is Mother's Day. După zece ani petrecuți într-o instituție psihiatrică, Muriel Axon revine în libertate nu pentru a se vindeca, ci pentru a orchestra o răzbunare de o ingeniozitate înfricoșătoare. Remarcăm precizia chirurgicală cu care autoarea disecă mediocritatea clasei de mijloc, transformând casele aparent liniștite ale suburbiei în teatre ale unei farse macabre.

Pe același raft cu Bluff de Jane Stanton Hitchcock, această lucrare se distinge prin tonul său mult mai întunecat și prin refuzul de a oferi un protagonist cu care cititorul să poată empatiza facil. Dacă în alte scrieri despre revanșă motivele sunt clar conturate, la Mantel, răul exercitat de Muriel pare o forță a naturii, alimentată de un umor negru care nu iartă pe nimeni. În contextul operei sale, deși publicul larg o asociază pe autoare cu rigoarea istorică din The Mirror and the Light, Vacant Possession dezvăluie rădăcinile stilistice ale lui Mantel: o fascinație pentru grotesc și o capacitate unică de a surprinde absurdul vieții cotidiene, teme prezente și în volumele de eseuri precum Mantel Pieces. Ritmul este alert, susținut de deghizările ludice ale protagonistei, dar sub stratul comic se ascunde o tensiune constantă care anticipează deznodământul sângeros.