Unruly

Un topor care cade sec, o coroană așezată strâmb pe capul unui oportunist norocos și noroiul drumurilor post-romane — iată decorul în care David Mitchell ne invită să reevaluăm tot ce știam despre suveranii Marii Britanii. În Unruly, nu găsim hagiografii prăfuite, ci o radiografie tăioasă a modului în care o mână de indivizi adesea incompetenți au ajuns să modeleze destinul unei națiuni. Suntem de părere că farmecul acestei cărți rezidă în refuzul autorului de a privi istoria prin lentila reverențioasă a portretelor oficiale, preferând în schimb să scoată la iveală absurdul din spatele tronului. Notăm cu interes cum Mitchell, folosindu-și experiența de fin observator al naturii umane, transformă fiecare domnie într-un studiu de caz despre putere și narcisism. De la demitizarea lui Arthur până la sfârșitul epocii Tudorilor, autorul urmărește evoluția societății de la „cel mai mare bătăuș din sat” la monarhia divină. Ca și An Utterly Impartial History of Britain de John O'Farrell, această lucrare reușește să facă istoria accesibilă și extrem de amuzantă, fără a sacrifica rigoarea faptelor. Diferența majoră față de titluri precum Kings & Queens de Ann MacMillan este perspectiva „cantankeroasă” a lui Mitchell, care nu se mulțumește doar să povestească, ci chestionează legitimitatea și „norocul” acestor figuri istorice. Această incursiune în trecut se leagă organic de opera anterioară a lui Mitchell, în special de Dishonesty is the Second-Best Policy, continuând să exploreze temele incompetenței umane și ale structurilor sociale defectuoase. Stilul este alert, presărat cu observații acide care ne fac să ne întrebăm cum de am supraviețuit ca specie unor astfel de conducători.