Twelve Months and a Day

Există o melancolie luminoasă care străbate paginile romanului Twelve Months and a Day, o senzație de „dor dureros” care nu te părăsește mult timp după ce ai închis cartea. Louisa Young ne propune o experiență de lectură care refuză să accepte moartea ca pe un punct final, transformând absența într-o prezență palpabilă, aproape domestică. Premisa este pe cât de simplă, pe atât de tulburătoare: doi oameni, Rasmus și Róisín, își pierd partenerii de viață, însă Jay și Nico nu dispar cu adevărat. Aceștia rămân alături de cei dragi sub formă de spirite, incapabili să se despartă de viața pământească, asistând neputincioși la încercările supraviețuitorilor de a-și reconstrui existența.

Putem afirma că forța acestui roman rezidă în echilibrul fin dintre tragism și umor cotidian. Stilul autoarei este ancorat în detalii pământești, ceea ce face ca elementul supranatural să pară absolut veridic. Urmărim cum Jay încearcă să joace rolul de pețitor pentru fostul său partener, în timp ce Nico este măcinat de o gelozie umană, deși nu mai aparține lumii noastre. Ca și The Dead Wifes Handbook de Hannah Beckerman, acest roman explorează legătura indisolubilă dintre cei rămași și cei plecați dintr-o perspectivă a „observatorului invizibil”, dar Louisa Young adaugă o dimensiune filosofică despre utilitatea iubirii atunci când obiectul ei nu mai este prezent. Ritmul este așezat, reflectând curgerea anotimpurilor, permițând cititorului să respire odată cu personajele în procesul lor lung de vindecare.