Tower Dungeon 2

Ce șanse are un simplu băiat de fermă, înarmat cu un capac de oală pe post de scut, în fața unor orori nespuse ascunse într-un monolit arhitectural? În Tower Dungeon 2, ne confruntăm cu o premisă care pare familiară iubitorilor de fantasy, dar care este rapid transformată într-o experiență viscerală sub penița lui Tsutomu Nihei. Subliniem modul în care autorul folosește structura clasică a ascensiunii într-un turn pentru a explora o lume a soldaților răniți și a magiei corupte, unde miza nu este doar salvarea unei prințese, ci supraviețuirea într-un labirint de întuneric.

Am remarcat imediat amprenta vizuală inconfundabilă a lui Nihei, care aduce aici aceeași fascinație pentru megastructuri pe care am văzut-o în APOSIMZ, Volume 1 sau Knights of Sidonia Master Edition 1. Dacă în lucrările sale anterioare explorarea se făcea în spații SF vaste și sterile, aici „geniul arhitecturii misterioase” se aplică unor coridoare de piatră și monștri deformați, oferind genului fantasy o textură „gritty” și murdară. Atmosfera te trimite cu gândul la mecanicile de explorare din Into the Tower, deși stilul grafic mult mai dens și tonul fatalist al lui Nihei marchează o voce proprie, mult mai sumbră decât aventurile interactive obișnuite.

Deși formatul amintește de ascensiunea pe niveluri din That Time I Got Reincarnated As A Slime 1, Tower Dungeon 2 elimină optimismul specific genului isekai. Nu avem de-a face cu un erou atotputernic, ci cu o lume în care fiecare etaj al Turnului Dragonului reprezintă o amenințare letală. Este o evoluție fascinantă în opera lui Nihei, care demonstrează că poate adapta temele sale recurente — izolarea, structurile gigantice și degradarea — unui context medieval-fantastic fără a-și pierde identitatea artistică.