Touch

Ne-a atras atenția, încă din primele pagini, imaginea bunicului care revine în orașul Sawgamet într-o căutare aproape donquijotească a soției sale pierdute, un gest care pare să fi lăsat urme adânci în memoria locului. Revenirea lui Stephen în această comunitate de tăietori de lemne, chiar în pragul morții mamei sale, nu este doar o vizită de adio, ci o scufundare într-un univers unde granița dintre realitatea brutală a muncii forestiere și supranaturalul pădurii este extrem de poroasă. Suntem de părere că Alexi Zentner reușește să captureze acea atmosferă specifică de izolare, unde pericolele fizice ale tăieturilor de copaci sunt dublate de mistere vechi, transformând peisajul canadian într-un personaj colectiv, plin de forță și asprime.

Atmosfera te trimite cu gândul la Tamangur, de Leta Semadeni, prin modul în care natura devine un spațiu mistic de legătură între vii și morți, deși Touch marchează o voce proprie prin ancorarea sa în realismul dur al unei industrii de la începutul secolului. Stilul este unul contemplativ, oferind o perspectivă matură asupra modului în care doliul se transmite din generație în generație. Apreciem echilibrul fragil pe care autorul îl menține între proza descriptivă, care redă mirosul de rășină și frigul tăios, și incursiunile în mitul familial, oferind o lectură cu un ritm așezat, dar profund emoționant. Este un roman despre memorie și despre cum locurile în care creștem ne amprentează destinul prin poveștile pe care alegem să le credem.