The World in the Attic

În universul literar al lui Wright Morris, vocea narativă nu se mulțumește doar să descrie un peisaj, ci îl cercetează ca pe un vestigiu arheologic al propriei identități. Reținem în The World in the Attic o încercare melancolică și precisă de a recupera fragmentele unei memorii rurale ce pare să se dizolve sub privirea prezentului. Romanul încheie trilogia Nebraska, aducându-l în prim-plan pe Clyde Muncy, un scriitor care revine în locurile natale nu pentru a se regăsi, ci pentru a înțelege ce mai semnifică pământul și oamenii pentru cineva care a ales exilul autoimpus.

Ne-a atras atenția structura duală a acestei opere, care oglindește procesul de reamintire: prima parte este fluidă, impresionistă, compusă din reminiscențe ce plutesc asemenea particulelor de praf într-un pod părăsit, în timp ce a doua jumătate se stabilizează într-o narațiune romanescă mai riguroasă. Dacă în volumele anterioare, precum The Home Place, trecutul era doar sugerat prin obiecte și fotografii, aici Wright Morris îl confruntă direct, legând dramatic experiența imediată de greutatea anilor scurși. Putem afirma că acest volum reprezintă punctul în care autorul atinge acea conceptualizare obiectivă ce va defini marile sale succese ulterioare.

În tradiția explorărilor geografiei interioare pe care le regăsim și în House Hold de Ann Peters, acest roman transformă spațiul domestic și peisajul Great Plains într-o hartă a conștiinței. Acolo unde Peters folosește arhitectura pentru a trasa istoria unei vieți, Morris folosește artefactele și tăcerile preriei pentru a măsura distanța dintre om și rădăcinile sale. Față de umorul bizar și uneori întunecat din War Games, The World in the Attic păstrează o sobrietate contemplativă, fiind o meditație asupra modului în care ne purtăm istoria personală pretutindeni, ca pe un bagaj invizibil depozitat într-un ungher al minții.