The Soledad Crucifixion

Ritmul romanului The Soledad Crucifixion este unul stratificat și contemplativ, asemenea peisajului arid din New Mexico în care este ancorată acțiunea. Nu suntem în fața unui simplu exercițiu de suspans, ci a unei meditații profunde asupra credinței și a ciocnirii dintre culturi. Încă de la primele pagini, suntem martorii unui eveniment cutremurător: în Vinerea Mare a anului 1897, preotul Lorenzo Soledad este răstignit pe un arbore sacru de către membrii tribului Calabazas. Această imagine puternică devine punctul central de unde pornește o incursiune în trecutul preotului, de la originile sale umile într-un bordel din Texas până la destinul său tragic în munții Sangre de Cristo. Subliniem modul în care Nancy Wood reușește să transforme o premisă brutală într-o explorare lirică a identității. Ritmul narativ amintește de stilul meditativ al lui Angelico Chavez în My Penitente Land, însă structura este mult mai orientată spre biografia ficțională și impactul direct al conflictelor interetnice. În timp ce Angelico Chavez se concentrează pe o autobiografie spirituală a poporului hispanic, Nancy Wood alege să disece ambiguitatea morală a personajului său: este Soledad un martir, un sfânt sau un om care și-a căutat propria distrugere? Apreciem profunzimea istorică a lucrării, care se îndepărtează de temele academice din alte scrieri ale autoarei, precum Media and Migration sau French Civilization and Its Discontents. Dacă în acele volume Wood analizează mecanismele culturii și migrației dintr-o perspectivă sociologică, în The Soledad Crucifixion ea aplică aceleași observații fine asupra Sud-Vestului american, oferind o perspectivă intimă asupra istoriei uitate, similară cu tributul adus trecutului în Eye of the West. Rezultatul este un roman de o densitate aparte, unde religia și tradițiile tribale se contopesc într-un final fără înviere.