The Shadow in the Glass

Remarcăm în The Shadow in the Glass o evoluție fascinantă a stilului pe care Jja Harwood l-a cizelat ulterior în The Thorns Remain. Dacă în lucrările sale mai recente autorul explorează tărâmuri ale creaturilor fae, aici ne aflăm într-un Londra victoriană viscerală, unde mizeria și opulența se ciocnesc sub un văl de realism magic întunecat. Nu este doar o simplă repovestire a basmului clasic; este o disecție a dorinței umane sub presiunea disperării. Ella nu este prințesa care așteaptă salvarea, ci o servitoare forțată să navigheze printre avansurile tatălui vitreg și praful unei biblioteci interzise, unde singura scăpare vine printr-un pact periculos. Cine a citit Cinderella Necromancer de F M Boughan va recunoaște aici aceeași aplecare către latura macabră a magiei și folosirea unor elemente de grimoar pentru a obține libertatea, însă The Shadow in the Glass se distinge printr-o atmosferă mult mai densă, aproape sufocantă, în care fiecare dintre cele șapte dorințe primite la miezul nopții funcționează ca o lamă cu două tăișuri. Credem că forța acestui roman rezidă în felul în care transformă elementele „magice” în poveri psihologice; nașa zână nu este un salvator binevoitor, ci mai degrabă un dealer de destine care cere o plată pe măsură. Ritmul este unul calculat, construind o tensiune ce amintește de romanele gotice clasice, unde mediul înconjurător — cețurile Londrei și interioarele claustrofobice — oglindește zbuciumul interior al protagonistei.