The Second Plane

Observăm în The Second Plane o încercare curajoasă a literaturii de a recupera realitatea din ghearele incredibilului. Vocea lui Martin Amis nu se mulțumește cu simpla relatare jurnalistică; ea caută, printr-un amestec hibrid de eseistică și proză scurtă, să dea o formă coerentă haosului declanșat de prăbușirea turnurilor gemene. Volumul se deschide cu imaginea simbolică a celui de-al doilea avion „alunecând ca un rechin” peste Statuia Libertății, un moment pe care autorul îl identifică drept începutul unei noi ere a incertitudinii globale.

Descoperim aici o analiză lucidă a modului în care reacția la teroare a modelat deceniul ce a urmat, Amis argumentând că invazia Irakului este consecința cea mai gravă a atentatelor. Cine a citit Age of Fear (Routledge Revivals) de Amitav Acharya va recunoaște aici preocuparea pentru rădăcinile civilizaționale ale terorismului, însă acolo unde Acharya folosește instrumentele științelor politice, Amis apelează la intuiția romancierului. El pătrunde în mintea atacatorilor prin ficțiune în „The Last Days of Muhammad Atta”, oferind o perspectivă viscerală pe care analizele geopolitice nu o pot atinge.

În contextul operei sale, The Second Plane reprezintă o îndepărtare de satira grotescă din The Information sau The Rachel Papers, îndreptându-se spre reflecția metafizică și observația politică directă, teme care vor culmina mai târziu în Inside Story. Este o lectură despre „dinamismul teribil” al istoriei recente, scrisă de un autor care crede că singurul răspuns valid în fața barbariei este precizia limbajului.