The Persona Protocol

Găsim în „The Persona Protocol” o structură narativă construită pe dualitatea identității, unde granița dintre sine și celălalt este dizolvată prin tehnologie. Spre deosebire de lucrările sale anterioare, precum seria The Temple of Skulls (Wilde/Chase 16) sau The Shroud Of Hades (Wilde/Chase 18), care mizează pe aventură arheologică și ritm alert de tip „vânătoare de comori”, McDermott explorează aici teritoriul spionajului psihologic și al conspirațiilor guvernamentale profunde. Apreciem modul în care autorul transformă protagonistul, pe Adam Gray, dintr-o armă imbatabilă într-un personaj vulnerabil, a cărui cea mai mare amenințare nu vine din exterior, ci din propriile amintiri blocate.

Stilul are ceva din proza lui Mark Greaney, fără să fie o imitație — în timp ce Back Blast se concentrează pe supraviețuirea fizică a unui asasin renegat, McDermott adaugă o dimensiune sci-fi plauzibilă prin protocolul „Persona”. Experiența de lectură este marcată de un ton contemplativ asupra a ceea ce definește umanitatea în era supravegherii totale. Dacă în Final Traitor autorul analiza regulile stricte ale operativului denegabil, aici el extinde conceptul: ce se întâmplă când agentul nu doar că este abandonat de sistem, dar își pierde însăși ancora identității proprii? Ritmul rămâne susținut, specific unui roman polițist de anvergură internațională, dar miza este una intimă, transformând vânătoarea de teroriști într-o căutare disperată a adevărului personal.