The Only Way I Know

La vârsta de 16 ani, în timp ce majoritatea adolescenților își caută încă drumul, un tânăr din Wigan pășea pe terenul de rugby league pentru a înfrunta bărbați în toată firea, devenind în același an și tată. The Only Way I Know dezvăluie latura umană, adesea vulnerabilă, a unei figuri care în prezent domină rugby-ul mondial prin autoritate și calm. Ne-a atras atenția modul în care Andy Farrell descrie această maturizare forțată, care nu a fost doar o probă de forță fizică, ci și una de caracter, punând bazele liderului de mai târziu. Putem afirma că volumul depășește granițele unei simple cronici sportive, fiind mai degrabă o analiză a adaptabilității. Farrell nu se ferește să discute despre dificultatea imensă de a o lua de la zero la 30 de ani, când a decis să treacă de la codul de rugby league la cel de union, o tranziție pe care puțini sportivi au reușit să o gestioneze cu atâta succes. Narativul amintește de Loose Head de Joe Marler prin intensitatea cu care reconstituie o epocă a durității pe teren, însă acolo unde Marler folosește umorul crud, Farrell preferă o introspecție caldă și pasionată despre familie și disciplina necesară pentru a câștiga turnee precum Six Nations. Structura cărții, publicată de Penguin Books, urmărește cele trei capitole esențiale ale vieții sale: ascensiunea meteorică la Wigan, provocarea de a juca pentru Saracens și metamorfoza în unul dintre cei mai respectați antrenori din lume. Credem că cititorul va descoperi în aceste pagini mecanismele interne ale succesului naționalei Irlandei, explicate prin prisma unui om care a învățat că leadership-ul înseamnă deopotrivă rigoare tactică și libertate de exprimare pentru jucători.