The Mist in the Mirror

Subliniem modul în care Susan Hill stăpânește arta atmosferei încă din prima scenă: o noapte de iarnă rece și ploioasă, în care Sir James Monmouth ajunge la porțile conacului Kittiscar Hall. Imaginea este una clasică, aproape ritualică pentru genul gotic, însă autoarea o folosește pentru a ancora o căutare personală profundă. După două decenii petrecute explorând lumea pe urmele eroului său, pionierul Conrad Vane, Monmouth speră să găsească în acest loc izolat cheia identității mentorului său și, implicit, a propriei sale existențe. Remarcăm cum tensiunea nu este construită prin șocuri vizuale, ci prin acumularea unor senzații neliniștitoare: sentimentul persistent de a fi urmărit și aparițiile recurente ale unui băiat trist, a cărui prezență pare să avertizeze mai degrabă decât să amenințe. The Mist in the Mirror amintește de Prospero's Mirror de A. N. Donaldson prin utilizarea unui obiect sau a unei figuri din trecut care bântuie prezentul, dar se diferențiază prin accentul pus pe legătura psihologică strânsă, aproape fatalistă, dintre cercetător și subiectul cercetării sale. În contextul operei sale, acest roman ocupă un loc central alături de The Woman in Black and Other Ghost Stories. Dacă în lucrarea sa cea mai cunoscută Susan Hill explora teroarea pură a unei prezențe maligne, aici ea alege o abordare mai melancolică și contemplativă. Spre deosebire de incursiunile sale în genul polițist, precum The Comforts of Home: Simon Serrailler Book 9, unde logica primează, în această poveste cu fantome ea lasă loc misterului neexplicat și atmosferei de „mist” (ceață) care deforma realitatea, oferind o experiență de lectură densă, specifică ficțiunii britanice de cea mai bună calitate.